luni, 18 martie 2013

The Land Down Under - Emigrare

   Deoarece primesc destul de multe cereri de informatii de la diferiti oameni, am sa incerc acum sa raspund la cateva din aceste intrebari. As vrea insa inainte sa mentionez ca faptul ca nu pe cat posibil incerc sa limitez contactul pe Facebook mai ales, dar chiar si aici la oamenii care imi si trimit un mesaj cu o anumita intrebare sau cu care cat de cat vorbesc ceva. Faptul ca imi trimiteti o simpla cerere de prietenie pe Facebook nu inseamna ca am sa va si adaug, incerc totusi ca Facebook-ul meu sa nu fie plin de oameni cu care in general nu comunic sau nu ii cunosc. Este o chestie de gust, nu imi plac profilele cu mii de prieteni. Si acum sa revin:
   1. Pot sa imi gasesc job in Australia din Romania pe internet si sa ajung asa acolo? Este poate una din cele mai dese intrebari pe care le primesc. In teorie, da, se poate. Pentru asta insa este necesar ca firma la care va gasiti jobul respectiv sa poata face astfel de cereri de viza - adica trebuie sa fie autorizata special. In general firmele mari sunt. Din experienta personala, pot spune ca am vazut astfel de vize sponsorizate de angajatori mai mult pe domeniile de IT decat pe cele de constructii de exemplu. Nu inseamna insa ca este imposibil. Este insa destul de greu, mai ales daca activezi intr-un domeniu gen constructii sau medicina. Poti incerca sa depui CV-ul impreuna cu scrisorile de recomandare pe la firmele mari din domeniul in care activezi si sa speri ca aplicatia ta sa ii dea pe spate. Viza aceasta sponsorizata de angajator nu iti asigura insa si rezidenta permanenta, cu alte cuvinte daca cumva firma te da afara si nu iti gasesti rapid un alt loc de munca la o alta firma care sa preia sponsorizarea ta, atunci vei fi nevoit sa parasesti Australia. De asemenea, nu ai parte nici de Medicare, adica de asigurarea medicala de stat, va trebui sa iti faci una privata, ceea ce nu deranjeaza prea mult, oricum Medicare-ul e destul de limitat la anumite lucruri si asigurare medicala privata cam trebuie sa iti faci chiar daca il ai.

     2. Poti tu sa ma ajuti cu o recomandare sau cu un job acolo? Daca ai deja viza si esti aproape de a porni incoace, atunci da, poate te pot ajuta cu o recomandare sau chiar cu un job in cazul in care activezi intr-un domeniu apropiat mie (proiectare de constructii). Daca faci altceva, de exemplu contabilitate sau IT, iti dai seama ca nu prea am cunostinte in domeniul respectiv si chiar sa vreau sa te ajut, nu cunosc. Daca insa nu ai viza si speri sa te recomand eu la un job de unde sa fii sponsorizat, atunci din pacate nu te pot ajuta deoarece nu cunosc astfel de firme. Si personal nici nu am sa imi pun reputatia, cat o fi ea de mica la risc pentru un total necunoscut.
   3. Cat m-ar costa sa obtin o viza de rezidenta permanenta? Despre costurile asociate unei astfel de vize am mai scris pe blog, trebuie doar sa cititi cu atentie si articolele mai vechi si veti afla. Costurile difera in functie de meseria pe care o echivalati pentru a ajunge aici, insa in general sunt situate intre 150 de milioane si 250 de milioane de lei vechi, fara bilet de avion si banii de buzunar.
   4. Ce sa aleg, Australia sau Canada? Pe langa faptul ca tine de gusturi, ca mie imi place mai mult la caldura decat la frig, am detaliat la inceputul blogului de ce am ales Australia si nu Canada. Sistemul de emigrare este gandit diferit, pentru mine in Canada diploma ar fi fost mai greu de echivalat si ar fi presupus sa stau o perioada pe un job de tehnician pana cand reuseam sa ma inscriu la asociatia lor de ingineri pentru a avea drept de semnatura, in timp ce aici sunt recunoscut ca inginer inca dinainte de a pune piciorul pe taram australian. Cu privire la bani si costurile vietii nu prea am studiat asa de mult diferenta, din ce am mai auzit si eu de pe la unii si altii se castiga mai bine in Australia decat in Canada ca raport de salariu/cheltuieli, dar e doar un zvon, nu il luati neaparat de bun ca nu m-am interesat cum trebuie.
   5. Mi se cere sa dovedesc ca am o suma de bani in conturi pentru a primii viza? In principiu nu. La vizele sponsorizate de stat, in formularul pentru sponsorizarea de la guvern era o astfel de intrebare si am spus ca am 30.000$ pentru doua persoane cate eram pe aplicatie. Dovezi nu s-au cerut, dar in caz ca mi-ar fi cerut eram pregatit sa ma imprumut de pe la rude si prieteni, sa ii pun intr-un cont si sa scot un extras de cont, dand apoi banii inapoi la oameni. Dar nu a fost nevoie. Asta insa s-a intamplat doar la Western Australia unde am aplicat eu, la celelalte state nu stiu daca mai e la fel.
   6. Am sanse sa imi gasesc un job rapid daca ma apuc de emigrare? Ei bine... pentru asa ceva un raspuns e greu de gasit. Depinde mult evident si de domeniul vostru. Personal, nu imi pot da cu parerea decat despre piata de constructii pe care am inceput cat de cat sa o cunosc. De construit se construieste. Populatia Perth-ului creste din ce am vazut pe Wikipedia cam cu 25-30.000 de oameni pe an, ceea ce evident ca pune presiune pe piata imobiliara. Preturile la case cresc si lumea construieste. Si la noi la munca se vede treaba asta, se angajeaza persoane in mod constant atat pe inginerie cat si pe desen tehnic. De asemenea minele functioneaza inca foarte bine si se cauta oameni pentru joburi FIFO sau in zone regionale de prin Australia. Parerea mea (si e doar a mea, nu o luati drept statistica oficiala) este ca pentru inca 2-3 ani in Australia si in special in Western Australia cresterea va continua finantata de banii din exportul de resurse si ca o criza de genul celei europene nu este inca vizibila la orizont. Daca insa va veti putea gasi un job rapid tine si de voi, de cat de buni sunteti sau de cat de bine vorbiti engleza si stiti sa va vindeti... ori aici eu nu prea va pot evalua sansele sau ajuta prea mult.
   Sper ca odata cu aceste intrebari am reusit sa mai raspund la cateva din nelamuririle pe care le aveti legate de emigrarea in Australia. Va urez succes!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu